A fost odată… şi încă o dată

Uneori se întâmplă, aşa…, o naşparleală care nici măcar nu e o naşparleală, un fleac de care ar trebui să te doară la un metru în spatele curului (şi, dacă încerci să simţi durerea, îţi dai seama că acolo şi e, ruptă de tine), o nimica toată, de mai mare râsul, şi chiar râzi, cu capul răsturnat pe spatele fotoliului, într-o cameră pustie… dar fleacul ăla te îndeamnă să trânteşti în urma ta o uşă, s-o încui şi să arunci cheia în ceva similar cu privata din fundul curţii.

Şi nu-ţi pare rău că ai aruncat-o, înţelegi brusc că fleacul ridicol te-a scos dintr-o lume care nu era a ta şi iar râzi, râzi mânzeşte când îţi dai seama cât ai pierdut stând acolo unde n-ar fi trebuit să intri.

Mi s-a întâmplat cu muuult timp în urmă, când mă credeam îndrăgostită lulea şi un asemenea fleac mi-a luat dragostea aia, sau ce-o fi fost ea, cu mâna, şi m-am simţit brusc într-al nouălea cer, într-o lume regăsită, printre prieteni pe care-i neglijasem, printre plăceri pe care mi le refuzasem…. Tata îmi spusese că se poate întâmpla, că i s-a întâmplat lui, dar nu-l crezusem…

De obicei nu cred până nu văd.

Şi în dimineaţa asta am văzut, m-am trezit brusc (adorm adesea în faţa laptopului, la „postul meu de lucru” special amenajat ca să mi-o pot permite) şi am văzut fleacul ridicol pe ecran şi…

Am aruncat cheia.

Ce caut în demenţa unei mici găşti virtuale, când dincolo de ecranul laptopului sunt de făcut atâtea lucruri pe care mă mint că n-am timp să le fac?

Reclame

29 de comentarii la &8222;A fost odată… şi încă o dată&8221;

  1. Și scrii asta pe blog? 🙂

    Aproape orice dependență are ceva sinistru în ea. Soluția e să le îmbini armonios. De exemplu, să-ți trăiești viața din offline, dar, când ai timp și chef, cum ar fi seara, să vizitezi și gașca ta de amici virtuali, care nu se va suprapune peste viața reală și nu ți-o va fura, ci ți-o va completa.

    Adică, cumva, un echilibru sănătos.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Scriu pe blog, pentru că nu mă refer la blogărit în general, ci doar la discuţiile din gaşca în cauză, cărora, în ultimii doi ani (sau cam aşa ceva), le-am dedicat mult mai mult timp decât scrisului pe blogurile mele.

      Seara îmi pot petrece timpul citind o carte sau uitându-mă la un film – chestii cu care nu prea mi-am mai completat viaţa reală de ceva vreme.

      Amicii virtuali mă pot vizita pe blogurile mele – dacă au timp şi chef.

      Apreciază

      1. Păi nu, dar ideea e că dacă gașca respectivă ți-e simpatică, îi poți acorda o fracțiune din timpul tău. Poți verifica ce mai e pe acolo o dată pe zi, de exemplu. Tu ești radicală. Înainte erai la o extremă – îi acordai prea mul timp, acum vrei să treci la cealaltă – să o ignori complet. Pentru ca ulterior ce, să revii la a-i acorda nejustificat de mult timp? Și tot așa. Că parcă nu-i prima dată când te retragi. 🙂

        E clar că ești interesată de ce se petrece acolo, deci, soluția mea, găsește un echilibru în loc să pendulezi între cele două extreme.

        Apreciază

        1. Aldus, presupun că ai auzit de „picătura care revarsă paharul”, nu?
          La mine tocmai s-a vărsat. S-a vărsat peste interesul meu faţă de ceea ce se petrece acolo.

          În altă ordine de idei, îmi e simpatică gazda, luată separat, ca să zic aşa. Îmi sunt simpatici şi o parte dintre obişnuiţii casei. Dar casa aia atrage tot felul de creaturi care, oricât ar fi de buboase, sunt pupate de frunte dacă nu contrazic gazda. Şi trebuie şi să am grijă să nu le sparg eu vreun buboi, ca să nu-mi dea gazda peste mână. Iar ele pot stropi cu puroi din buboaie alea pe oricine, gazda nu observă. Sau observă doar ca să le dea o mână de ajutor. Am încercat să mă adaptez, să privesc cu detaşare obiceiurile casei (pe cele neplăcute pentru mine), dar experimentul tocmai a eşuat.

          Asta sunt şi atâta pot.

          Apreciază

          1. Nu-mi dau seama care a fost picătura aia. Tu te sinchisești de niște anonimi de pe net? Eu mă contrazic cu Martie din amuzament, să văd cât îi poate bibilica (și nu prea îi poate, recurge la înjurături de mahala ori de câte ori se simte agresată, sau îți spune simplu că ești prost fără să poată produce nimic coerent), dar mă doar fix la patină de dânsa. Cui îi pasă? Adică stai puțin: pe mine, pe klaus, pe Vladimir ne doare la bască de domnișoara, o provocăm ca să ne amuzăm de spumele ei (că deja nu se mai poate pune problema să ia ceva constructiv din critica noastră), în timp ce ție îți ies peri albi pe motiv că ne înjură? 😀 Lol, asta-i bună.

            Păi chiar că trebuie să fii mai detașată.

            Apreciază

            1. Nu-mi plac reacţiile lui Cudi, solidaritatea ei cu toţi zevzecii. Nu-mi place că, dacă sunt de acord cu tine şi o contrazic pe ea, pare s-o ia la modul personal, de parcă aş trece de partea ta intenţionat ca s-o „zgârii”. Habar n-am ce aveţi sau ce nu aveţi voi de împărţit şi nu vreau să iau partea nimănui, se întâmplă pur şi simplu să fiu de părerea unuia sau a altuia. Nu-mi plac nici anonimii care se perindă pe acolo şi au liber la înjurături. M-am săturat de tot circul. Şi, cel puţin deocamdată, mă simt foarte bine ţinându-mă la distanţă. Şi nici nu are nimeni nimic de pierdut dacă nu mai trec eu pe-acolo.
              În plus, eu fiind mai bătrână decât voi, ceilalţi, timpul meu e mai preţios – pentru mine.

              Apreciază

  2. Time management … my foot! Eu aleg sa fac ce cred ca-mi va facea placere. Daca se intimpla sa nu-mi placa, se cheama ca am facut o alegere proasta. Si in general sau intotdeauna regret greselile sau o proasta inspiratie de moment, dar imi spun, „fuck it!” si o trec la „experientele mai putin placute ale vietii”. Se spune ca „din greseli inveti” Altii, poate, dar nu eu. Eu stiu sigur ca undeva, cindva voi repeta greseala pe care o voi regreta din nou. 😆 Cum spuneam, fuck it, ca ce altceva sa-i fac?! 😆

    Apreciat de 1 persoană

    1. Ei da, cam aşa fac şi eu.
      Iar de când lucrez acasă, la capitolul „time management” sunt varză şi mă descurc în varza aia cum pot. Şi un mod de a mă descurca e să dau deoparte (pe moment sau definitiv) ceea ce dă să mă calce pe bătături.

      Apreciază

            1. Da, dar tot numai eu am plecat. În afară de câteva neavenite care au dispărut după ce şi-au dat prea tare în petic (sau au dispărut şi a revenit sub alt nume, n-am de unde şti că nu e aşa).
              Apropo de trafic, probabil o să mai zbor pe deasupra cuibului de cuci, dar n-o să mai aterizez în cuib.

              Apreciază

              1. Am intrat si eu astazi sa vad dialogul la care v-ati referit, dar nu l-am gasit si-am renuntat. Singurul lucru pe care l-am remarcat a fost titlul schimbat al blogului. Well, whatever!
                Citeodata, nu imi explic de ce anume, suntem atrasi de ceea ce stim ca nu ne face placere. O fi vorba de-o dorinta ascunsa de autoflagelare? 😆

                Apreciază

  3. Rational sunt intru totul de acord, dar as fi ipocrit sa o zic chiar acum, fiindca tocmai ce am ras cu spasme si sughituri la replicile discutiei la care-mi inchipui ca te referi aici. Am avut de terminat un proiect si cand l-am dat gata am intrat sa citesc si m-a inveselit grozav desi cad in cap de oboseala. De mult n-am mai ras cu lacrimi 😀 . Eu nu cred ca juna in chestiune e reala, nu se poate asa ceva :)).

    Apreciat de 1 persoană

    1. Da, discuţia aia e hilară. Ca şi multe altele din acelaşi loc.
      Dar mi s-a total acrit şi răsacrit de modul în care sunt luate în braţe de gazdă creaturi ca juna în cauză, atrase de locul respectiv ca muştele de miere.
      Aşa că, dacă o să mai intru pe-acolo, o s-o fac doar ca spectator venit să se amuze.

      Apreciază

      1. Ei, eu zic ca ei sunt colectionari, au sera. Si domnisoara foarte tanara in chestiune e floare rara, tocmai buna de colectie. Mai cred ca le protejeaza si fiindca clar au nevoie, noi ne descurcam. Exact cum aperi pe unul sarac cu duhul sa nu-l faca praf ceilalti. Ca altfel a intuit corect: gasculina are butonel rosu pe care apasam cu spor ca sa vedem cum face.
        Parerea mea personala este ca e vorba de acelasi personaj judecand dupa stil (e greu de crezut ca pot fi mai multe asa). Adica aia, codrina, e aceeasi cu asta si cu (aici nu sunt insa sigur), tipa de la cafea.net si nationalista ofuscata (delfinasu’/alalalt pseudonim pe care nu mi-l amintesc). Pare-se ca si cu „Elena” pe care eu n-am apucat-o :D. Zic ca-i o fatuca foarte juna, genul care citeste literatura din aia de amor&yachturi de muieri (cu doi, un el si o ea care uita etologic ochi in ochi pe coperta) si priveste muuulte desene animate. Fiindca n-a iesit din faza de dezvoltare cu printese Disney, de alea care n-au obligatii manageriale :P. Si atunci cum sa nu o tragi de codite si cum sa nu te certe doamna profesoara? 😀

        Apreciază

        1. Mi-ar fi plăcut mult mai mult o colecţie restrânsă (gen blog privat, grup FB secret) unde să nu poată citi toţi nebunii ce scrii şi unde să ştii cu cine vorbeşti. (Nu mă deranjează cei de genul lui Aldus, care au o personalitate virtuală bine definită, ci anonimii gen Martie & comp.) Un loc unde să fii contrazis cu argumente, nu cu înjurături, şi unde să nu se simtă nimeni lezat când nu eşti de aceeaşi părere cu el, ci cu altcineva.

          Apreciază

          1. Și ce să vorbim acolo? Că pe un grup privat nu te contrazici cu argumente, ci bârfești despre diverse. Pălăvrăgești cu prietenii. Dacă-i cu opinii și argumente, atunci e de blog. Public. Ce rost are să publici chestii „grele” într-un cerc restrâns, unde nu le vede nimeni? Ieși cu ele public. Și atunci te expui posibilității de a fi contrazisă (cu sau fără argumente), de a fi înjurată etc. Ăsta-i internetul (și prin extensie asta-i lumea).

            Dar am putea face un grup privat de taifas.

            Apreciază

            1. Şi „prin extensie asta e lumea”, Aldus? Tu, în viaţa de zi cu zi, offline, nu discuţi cu nimeni chestii „grele”? Sau, dacă le discuţi, ieşiţi cumva în acest scop într-una din pieţele oraşului, cu microfoane şi staţie de amplificare, ca să vă expuneţi posibilităţii de a fi contrazişi (cu sau fără argumente), înjuraţi etc?
              În cazul ăsta, se cheamă că trăim în lumi diferite.

              Cât despre blogul colectiv – ăsta nu e deloc aceeaşi mâncare de peşte cu o comunitate online privată. Cu ce mă încălzeşte că blogul e colectiv, dacă şi acolo comentează de-alde martie-aprilia-mai, nostrastela şi alte specimene aşişderea? E nevoie de circ şi pe un blog colectiv?
              În fine, poate că e, dar… fără concursul meu. 😉

              Apreciază

Spune ce-ai de spus.

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.