În ce lume trăim?!

Unii sunt idioţi.
Dar îi întrec cei care îi iau în serios, dând curs unor reclamaţii stupide.
În ce lume am ajuns să trăim?

Citiţi asta! Nu pot să cred că o persoană care vine cu o astfel de reclamaţie nu e trimisă imediat la plimbare!

Reclame

Codrina are cai!!!

Are cai şi e darnică nevoie mare cu „proţapurile” lor! Şi cu potcoavele, că-s şi-astea tot cu P.
P, de la panaramă.

Şi-a adus aminte şi de Renata:


Nu m-a lăsat inima să nu pun aceste mesaje suave aici – pentru posteritate, că poate din locul unde-au fost scuipate vor fi şterse.


De-aia nu-mi plac mie cucii din blogosferă – cu menţiunea că Iosif nu mai e cel mai antipatic. L-au surclasat alţii/altele cu prisosinţă!

Bye – episodul 2 (cu precizări)

Ne învârtim pentru că muma clonelor e convinsă că deplasarea prin rostogolire e mai rapidă şi ne-a somat să punem urgent fundul la treabă, ca să nu fie vai de fundul ei, fiindc-a ajuns abia la jumătatea unei lucrări (scrise) care trebuia să fie gata de vreo lună.

În plus, în biblioteca găştii n±1 aşteaptă vreo 200 de cărţi necitite, cam tot atâtea zac stocate prin computer (suntem o gaşcă strângătoare) şi mai avem şi capul plin de elucubraţii personale, pe care ni s-a pus pata să le scriem înainte de a ne ramoli. Nu contează că – probabil – nu vor fi publicate niciodată, eu/noi/G ţinem să ne facem damblaua.

Aşa stând lucrurile, prin blogosferă vom poposi – pentru postat & comentat – rar spre deloc. Dar o să continuăm să vă citim şi să vă fericim cu like-urile noastre – acolo unde aşa ceva e cu putinţă, dacă ne-o fi pe plac ce-om citi.

 

Bye!

Am plecat – învârtindu-ne.

Dăm de ştire când facem popas şi/sau când ne întoarcem.

Până atunci, Metilen Arlechevici Androgin să vă aibă în pază!

(Comentariile sunt, evident, închise. Nu putem vorbi coerent cât suntem în mişcare de rotaţie săltăreaţă.  Din acelaşi motiv o să ne fie imposibil să vedem chestiile alea care se numesc pingback-uri.)

Din lac în puţ

De ce s-ar osteni cineva să facă  – şi încă separat, pentru mai multe bloguri – ceea ce propune Aldus aici?

Ca să nu mai priceapă nimic din cârnatul comentariilor?

Sau ca să aibă impresia că un comentator (Vladimir în exemplul dat) a început să vorbească singur pe blogurile altora?!

După cum am mai spus, dacă nu mai vrei să vezi un anumit comentator, singura soluţie realistă* e să nu mai bântui pe blogurile pe care bântuie el. Sau cel puţin să nu-ţi mai bagi nasul prin comentarii.

Cât despre autorul blogului ocolit –  asta e, nu poţi să-mpaci şi capra, şi varza. Ţine de riscurile blogăritului. 😛 Când,  printre obişnuiţii blogului, ai oamenii care nu se înghit (reciproc sau nu) se poate întâmpla să-l pierzi pe unul dintre ei.  Şi e similar cu viaţa offline. Dacă de fiecare dată când vine un prieten în vizită la tine dă de o aceeaşi persoană care îl calcă pe nervi, în cele din urmă pune capăt vizitelor. Dacă nu e masochist.


* Ca să n-avem vorbe: Am spus că e singura soluţie realistă, nu şi că m-am hotărât s-o aplic în vreun caz sau altul.

Cucii din blogosferă


Explicaţie ulterioară (5 august 2018; 14:20) – pentru cei care au nevoie de aşa ceva:
Acesta este un articol despre acei omentatori pe care îmi place să-i numesc „cucii din blogosferă”. Ca introducere, am folosit un comentariu de-al celui mai antipatic (mie) reprezentant al speciei, care, colac peste pupăză (că tot vorbim despre păsări 😛 😀 ), mai are şi mania versurilor de 2 parale.


Unii redescoperă apa caldă – mă rog, cu oarece erori observabile mai jos, asupra cărora n-am nici timp, nici chef să insist – şi, ca urmare, se cred atât de înţelepţi încât simt nevoia să-şi trâmbiţeze [pseudo]descoperirea, fapt care se agravează când fenomenul implică scremuta concepţie a unor versuri de 2 parale, pe alocuri şchioape* – de exemplu, ca astea:

Sigur,  recunosc că versuri de rahat mai fac şi eu. Dar mă mulţumesc să „împodobesc” cu ele tarlaua mea blogosferică. Pe alte tarlale, cum ar fi vaticlanul, îmi permit să calc în acest scop doar când oaspeţii sunt provocaţi să versăluiască pe seama câte unei imagini sau cu vreo altă ocazie.

Indivizii de teapa celui citat mai sus, care nu binevoiesc să-şi facă (nici măcar gratis!) un blog destinat producţiilor proprii (sau doar dejecţiilor personale), sunt cucii din blogosferă. N-au cuib, depun ouă (adesea gata stricate) în cuiburile altora (şi se mai şi plâng că li se taie dreptul la replică dacă proprietarul se supără în cele din urmă şi le trânteşte uşa în nas – sau sunt compătimiţi de diverşi „buni samariteni”, revoltaţi de nedreptatea căreia i-au căzut victimă ouăle cucului).

Şi celor mai mulţi nu le lipseşte doar blogul, nu vor să-şi asume nici măcar o identitate virtuală, un cont de wordpress în spatele căruia există o adresă de e-mail validă şi un gravatar.  Sau şi-ar putea folosi contul de google+ sau de facebook – existente pentru unii; dar nici măcar atât nu binevoiesc să facă.  ‘Mnealor „o dau anonimă”, zicându-şi ba X, ba Y, ba Z, ba… cum o mai fi.

Da, şi eu îmi zic ba Arlech, ba Arlechina, ba… altcumva; şi Aldus, de exemplu, îşi mai zice şi prietenii lui virtuali ştiu cum; şi or mai fi şi alţii, cu mai multe bloguri, semnate cu diverse pseudonime. Dar pseudonimele (nickname, cognomen, poreclă) se poartă de când lumea şi cel mai adesea se cunosc adevăratele nume ale oamenilor din spatele lor. Anonimatul deplin e masca laşului – nu e masca lui Zorro,  e ciorapul de pe mecla tâlharului  care atacă la adăpostul nopţii. De-aia cucii care nu-şi asumă nici măcar o identitate virtuală n-au ce  căuta pe blogurile mele.


* Constat că versurile şchioape şi de 2 parale au mare succes pe unele bloguri: la cârnatul de like-uri se adaugă comentariile cititorilor extaziaţi de sufletul sensibil şi de profunzimea autorului (în care se afundă broasca până la genunchi).