Bye – episodul 2 (cu precizări)

Ne învârtim pentru că muma clonelor e convinsă că deplasarea prin rostogolire e mai rapidă şi ne-a somat să punem urgent fundul la treabă, ca să nu fie vai de fundul ei, fiindc-a ajuns abia la jumătatea unei lucrări (scrise) care trebuia să fie gata de vreo lună.

În plus, în biblioteca găştii n±1 aşteaptă vreo 200 de cărţi necitite, cam tot atâtea zac stocate prin computer (suntem o gaşcă strângătoare) şi mai avem şi capul plin de elucubraţii personale, pe care ni s-a pus pata să le scriem înainte de a ne ramoli. Nu contează că – probabil – nu vor fi publicate niciodată, eu/noi/G ţinem să ne facem damblaua.

Aşa stând lucrurile, prin blogosferă vom poposi – pentru postat & comentat – rar spre deloc. Dar o să continuăm să vă citim şi să vă fericim cu like-urile noastre – acolo unde aşa ceva e cu putinţă, dacă ne-o fi pe plac ce-om citi.

 

Reclame

Bye!

Am plecat – învârtindu-ne.

Dăm de ştire când facem popas şi/sau când ne întoarcem.

Până atunci, Metilen Arlechevici Androgin să vă aibă în pază!

(Comentariile sunt, evident, închise. Nu putem vorbi coerent cât suntem în mişcare de rotaţie săltăreaţă.  Din acelaşi motiv o să ne fie imposibil să vedem chestiile alea care se numesc pingback-uri.)

Tampoane

Din lac în puţ

De ce s-ar osteni cineva să facă  – şi încă separat, pentru mai multe bloguri – ceea ce propune Aldus aici?

Ca să nu mai priceapă nimic din cârnatul comentariilor?

Sau ca să aibă impresia că un comentator (Vladimir în exemplul dat) a început să vorbească singur pe blogurile altora?!

După cum am mai spus, dacă nu mai vrei să vezi un anumit comentator, singura soluţie realistă* e să nu mai bântui pe blogurile pe care bântuie el. Sau cel puţin să nu-ţi mai bagi nasul prin comentarii.

Cât despre autorul blogului ocolit –  asta e, nu poţi să-mpaci şi capra, şi varza. Ţine de riscurile blogăritului. 😛 Când,  printre obişnuiţii blogului, ai oamenii care nu se înghit (reciproc sau nu) se poate întâmpla să-l pierzi pe unul dintre ei.  Şi e similar cu viaţa offline. Dacă de fiecare dată când vine un prieten în vizită la tine dă de o aceeaşi persoană care îl calcă pe nervi, în cele din urmă pune capăt vizitelor. Dacă nu e masochist.

---

* Ca să n-avem vorbe: Am spus că e singura soluţie realistă, nu şi că m-am hotărât s-o aplic în vreun caz sau altul.

Cucii din blogosferă

---

Explicaţie ulterioară (5 august 2018; 14:20) – pentru cei care au nevoie de aşa ceva:
Acesta este un articol despre acei omentatori pe care îmi place să-i numesc „cucii din blogosferă”. Ca introducere, am folosit un comentariu de-al celui mai antipatic (mie) reprezentant al speciei, care, colac peste pupăză (că tot vorbim despre păsări 😛 😀 ), mai are şi mania versurilor de 2 parale.

---

Unii redescoperă apa caldă – mă rog, cu oarece erori observabile mai jos, asupra cărora n-am nici timp, nici chef să insist – şi, ca urmare, se cred atât de înţelepţi încât simt nevoia să-şi trâmbiţeze [pseudo]descoperirea, fapt care se agravează când fenomenul implică scremuta concepţie a unor versuri de 2 parale, pe alocuri şchioape* – de exemplu, ca astea:

Sigur,  recunosc că versuri de rahat mai fac şi eu. Dar mă mulţumesc să „împodobesc” cu ele tarlaua mea blogosferică. Pe alte tarlale, cum ar fi vaticlanul, îmi permit să calc în acest scop doar când oaspeţii sunt provocaţi să versăluiască pe seama câte unei imagini sau cu vreo altă ocazie.

Indivizii de teapa celui citat mai sus, care nu binevoiesc să-şi facă (nici măcar gratis!) un blog destinat producţiilor proprii (sau doar dejecţiilor personale), sunt cucii din blogosferă. N-au cuib, depun ouă (adesea gata stricate) în cuiburile altora (şi se mai şi plâng că li se taie dreptul la replică dacă proprietarul se supără în cele din urmă şi le trânteşte uşa în nas – sau sunt compătimiţi de diverşi „buni samariteni”, revoltaţi de nedreptatea căreia i-au căzut victimă ouăle cucului).

Şi celor mai mulţi nu le lipseşte doar blogul, nu vor să-şi asume nici măcar o identitate virtuală, un cont de wordpress în spatele căruia există o adresă de e-mail validă şi un gravatar.  Sau şi-ar putea folosi contul de google+ sau de facebook – existente pentru unii; dar nici măcar atât nu binevoiesc să facă.  ‘Mnealor „o dau anonimă”, zicându-şi ba X, ba Y, ba Z, ba… cum o mai fi.

Da, şi eu îmi zic ba Arlech, ba Arlechina, ba… altcumva; şi Aldus, de exemplu, îşi mai zice şi prietenii lui virtuali ştiu cum; şi or mai fi şi alţii, cu mai multe bloguri, semnate cu diverse pseudonime. Dar pseudonimele (nickname, cognomen, poreclă) se poartă de când lumea şi cel mai adesea se cunosc adevăratele nume ale oamenilor din spatele lor. Anonimatul deplin e masca laşului – nu e masca lui Zorro,  e ciorapul de pe mecla tâlharului  care atacă la adăpostul nopţii. De-aia cucii care nu-şi asumă nici măcar o identitate virtuală n-au ce  căuta pe blogurile mele.

---

* Constat că versurile şchioape şi de 2 parale au mare succes pe unele bloguri: la cârnatul de like-uri se adaugă comentariile cititorilor extaziaţi de sufletul sensibil şi de profunzimea autorului (în care se afundă broasca până la genunchi).

Când cenzura nu-i acasă, joacă nebunii pe masă

Masă, blog, totuna… 😛

Şi nu, nu mă fute grija, constat – şi-atât.

DISCRIMINAREA BĂRBAŢILOR

13 dovezi clare că bărbaţii sunt discriminaţi:

1. Femeile pot fi promovate pe criterii gen sâni, coapse, fund, buze. Bărbaţii trebuie să aiba studii, experienţă, competenţă.

2. În caz de dezastre, catastrofe naturale, naufragii, femeile şi copiii sunt salvaţi primii. Bărbaţii întotdeauna la urmă.

3. Dacă două femei se îmbrăţişează, se ţin de mână, se sărută, stau împreună etc, înseamnă că sunt prietene. Dacă doi bărbaţi fac asta, sunt poponari.

4. Dacă o femeie nu se descurcă cu banii, înseamnă că are o problemă financiară. Dacă un bărbat nu se descurcă cu banii, este un incapabil, un ratat, un neisprăvit.

5. Dacă o femeie face nazuri, este capricioasă, cu toane, nu ştie ce vrea, îşi exprimă liber emoţiile, se destăinuie, înseamnă că e „feminină”. Dacă un bărbat face asta, înseamnă că e imatur, slab, efeminat.

6. Femeile au dreptul să mănânce gratis la restaurant, să intre gratis în cluburi etc. Bărbatul plăteşte întotdeauna.

7. Dacă o femeie singură nu face sex, este o femeie cinstită. Dacă un bărbat singur nu face sex, nu este bărbat.

8. Dacă vrea să facă sex, femeia trebuie să aleagă. Dacă un bărbat vrea sex,  trebuie să cucerească sau să plătească.

9. Dacă o femeie nu satisface sexual un bărbat, nu contează, el e oricum mulţumit. Dacă un bărbat nu satisface sexual o femeie, este impotent.

10. Dacă o femeie naşte, este sfântă. Bărbatul ajunge sfânt cînd e răstignit pe cruce etc.

11. Bărbatul trebuie să fie tot timpul amabil, politicos, atent cu femeile. Ele nu au nici o obligaţie în acest sens faţă de bărbaţi.

12. Femeile sunt numite „sexul frumos”. Bărbaţii: „porci”, „măgari” şi alte rase de animale.

13. Un bărbat, dacă are o problemă, trebuie s-o rezolve (că de-aia e bărbat). Femeia cheama un bărbat.

---

---

P.S.  Am primit dovezile pe mail (de la un  bărbat) şi le-am transbordat aici cu copy-paste.

Despre îmbrăţişare, împerechere şi încrucişare

— Statui şi porţelan şi cioburi

Pleacă în lume şi se-ntorc.

— Ei, ce tot grohăi?

     — Da’ ce,-s porc?

Sunt cal. Şi am pistoale-n coburi.

 

— Vrei să mă-mpuşti?

      — Mă crezi nebun?

Ca să te-mpuşc îmi trebe tun!

(Dar… vezi? Împerechearăm, fată,

Rima ce fuse-mbrăţişată!)

 

— Păi da, că-ntâi te-mbrăţişezi!

Dup-aia te împerechezi!

Iar dacă te şi-ncrucişezi…

— Fă, Arlechino! Taci şi şezi!

 

Dacă-s zurliu, tu eşti bolândă.

Înghite-ţi vorbele în dodii.

Roade-le-ntre măsele, blândă.

Că doară n-o să-ţi cumpăr rodii!

Dialog

Arlechina: De ce stau bărbaţii deştepţi de vorbă cu femeile proaste?

Arlech: Nu ştiu.

Arlechina: Nu ştii pentru că nu eşti deştept.

Arlech: Sau pentru că eu nu stau de vorbă cu femeile proaste.

Arlechina: Dar stai de vorbă cu mine.

Arlech: Tu nu eşti proastă.

Arlechina: Dar tu mă crezi proastă.

Arlech: De ce crezi că te cred eu proastă?

Arlechina: Pentru că eşti prost.

Arlech: Adică eu sunt prost şi tu eşti deşteaptă?

Arlechina: Evident că tu eşti prost şi eu sunt deşteaptă.

Arlech: Atunci de ce stau femeile deştepte de vorbă cu bărbaţii proşti?

Arlechina: Pentru că toţi bărbaţii îndrăgostiţi sunt proşti.

Arlech: Adică eu sunt prost fiindcă sunt îndrăgostit?

Arlechina: Nu, tu eşti prost fiindcă eşti prost.

Arlech: Atunci de ce stai tu de vorbă cu mine?

Arlechina: Pentru că sunt îndrăgostită.

Arlech: De mine?

Arlechina: Nu. De vorbele mele.

Arlech: Atunci de ce nu vorbeşti singură?

Arlechina: Pentru că e fascinant să vorbeşti cu proştii. Inteligenţa e limitată, dar prostia n-are limite!

Arlech: Atunci ştii de ce stau bărbaţii deştepţi de vorbă cu femeile proaste.

Arlechina: ?!

Arlech: Pentru că e fascinant să vorbeşti cu…

Alechina: Cu proştii, prostule, nu cu proastele!

Arlech: Numai prostia proştilor n-are limite, a proastelor are?

Arlechina: Da, fiindcă ştiu cum să enerveze femeile deştepte.

Arlech: Atunci ştii de ce stau bărbaţii deştepţi de vorbă cu femeile proaste.

Arlechina: ?!

Arlech: Pentru că pe ei femeile proaste nu ştiu cum să-i enerveze.

Alechina: De unde ştii?

Arlech: Nu ştiu. Trag concluzii.

Arlechina: Ce concluzii?

Arlech: Că, dacă i-ar enerva femeile proaste, bărbaţilor deştepţi nu le-ar plăcea să stea de vorbă cu ele.

Arlechina: Păi tu de unde ştii că le place să stea de vorbă cu ele?

Arlech: Păi nu m-ai întrebat tu de ce le place bărbaţilor deştepţi să stea de vorbă cu femeile proaste?

Arlechina: A fost o întrebare, nu o afirmaţie.

Arlech: Păi ce rost are să-ntrebi de ce se-ntâmplă ceva care nu se întâmplă?

Arlechina: Poate mi s-a părut că se întâmplă.

Arlech: Atunci trebuia să pui altă întrebare.

Arlechina: Care?

Arlech: „Mi se pare mie, sau bărbaţilor deştepţi chiar le place să stea de vorbă cu femeile proaste?”

Arlechina: Şi la asta ce-ai fi răspuns?

Arlech: Nu ştiu.

Arlechina: Nu ştii ce-ai fi răspuns?

Arlech: Răspunsul ar fi fost „nu ştiu”.

Arlechina: Păi, dacă tot primeam acelaşi răspuns, ce rost avea să-ţi pun altă întrebare?

Arlech: Eşti ţicnită, sau ţii să mă enervezi?

Arlechina: Păi vezi că  femeile proaste îi enervează pe bărbaţii deştepţi?

Arlech:  Ai spus că tu nu eşti proastă.

Arlechina: Am căzut de acord că tu mă crezi proastă.

Arlech: Am căzut din lac în puţ.

Arlechina: ?!

Arlech: Batem apa-n piuă.

Arlechina: Ai spus că am căzut în puţ, nu în piuă.

Arlech: A fost o…. metaforă.

Arlechina: Dacă spui „a fost”, înseamnă că nu mai este.

Arlech: „A fost” e… un fel de a spune… Aşa se spune.

Arlechina: Ce?

Arlech: Că eşti proastă!

Arlechina: Păi vezi că mă crezi proastă?

Arlech: Ooof… Am spus-o la nervi.

Arlechina: Păi vezi că te enervez?

Arlech: Mă enervezi fiindcă o faci pe proasta.

Arlechina: De ce crezi că i-ar plăcea unei femei deştepte s-o facă pe proasta?

Arlech: Fiindcă îşi închipuie că bărbaţilor deştepţi le place să stea de vorbă cu femeile proaste.

Arlechina: Şi nu e adevărat?

Arlech: Nu ştiu.

Arlechina: Ooof… Acelaşi răspuns! Batem apa-n piuă!

Arlech: Păi asta am spus şi eu.

Arlechina: Ai spus că am căzut în puţ.

Arlech: Am spus că am căzut în puţ fiindcă batem apa-n piuă.

Arlechina: Am fost cu piua-n lac?

Arlech: ?!

Arlechina: Ai spus că am căzut din lac în puţ.

Arlech (către cititori): O scoate cineva pe asta din puţ, ca să nu mor cu ea de gât?

Metilen Arlechevici Androgin (ăsta mereu miorlăie neîntrebat!): Aş scoate-o eu, da-s neam de mâţă şi nu-mi place apa. Şi trebuie să muriţi amândoi ca să moştenesc blogul, că asta mi-ar plăcea! (După o pauză de vreo două ore): Şi deja aţi vorbit voi doi prea mult aici, aşa că profit de ocazie c-am pus laba pe cheie şi-nchid comentariile! 😛

Spicuiri (1)

Asta e de pe facebook.