Când cenzura nu-i acasă, joacă nebunii pe masă

Masă, blog, totuna… 😛

Şi nu, nu mă fute grija, constat – şi-atât.

Reclame

DISCRIMINAREA BĂRBAŢILOR

13 dovezi clare că bărbaţii sunt discriminaţi:

1. Femeile pot fi promovate pe criterii gen sâni, coapse, fund, buze. Bărbaţii trebuie să aiba studii, experienţă, competenţă.

2. În caz de dezastre, catastrofe naturale, naufragii, femeile şi copiii sunt salvaţi primii. Bărbaţii întotdeauna la urmă.

3. Dacă două femei se îmbrăţişează, se ţin de mână, se sărută, stau împreună etc, înseamnă că sunt prietene. Dacă doi bărbaţi fac asta, sunt poponari.

4. Dacă o femeie nu se descurcă cu banii, înseamnă că are o problemă financiară. Dacă un bărbat nu se descurcă cu banii, este un incapabil, un ratat, un neisprăvit.

5. Dacă o femeie face nazuri, este capricioasă, cu toane, nu ştie ce vrea, îşi exprimă liber emoţiile, se destăinuie, înseamnă că e „feminină”. Dacă un bărbat face asta, înseamnă că e imatur, slab, efeminat.

6. Femeile au dreptul să mănânce gratis la restaurant, să intre gratis în cluburi etc. Bărbatul plăteşte întotdeauna.

7. Dacă o femeie singură nu face sex, este o femeie cinstită. Dacă un bărbat singur nu face sex, nu este bărbat.

8. Dacă vrea să facă sex, femeia trebuie să aleagă. Dacă un bărbat vrea sex,  trebuie să cucerească sau să plătească.

9. Dacă o femeie nu satisface sexual un bărbat, nu contează, el e oricum mulţumit. Dacă un bărbat nu satisface sexual o femeie, este impotent.

10. Dacă o femeie naşte, este sfântă. Bărbatul ajunge sfânt cînd e răstignit pe cruce etc.

11. Bărbatul trebuie să fie tot timpul amabil, politicos, atent cu femeile. Ele nu au nici o obligaţie în acest sens faţă de bărbaţi.

12. Femeile sunt numite „sexul frumos”. Bărbaţii: „porci”, „măgari” şi alte rase de animale.

13. Un bărbat, dacă are o problemă, trebuie s-o rezolve (că de-aia e bărbat). Femeia cheama un bărbat.



P.S.  Am primit dovezile pe mail (de la un  bărbat) şi le-am transbordat aici cu copy-paste.

Despre îmbrăţişare, împerechere şi încrucişare

— Statui şi porţelan şi cioburi

Pleacă în lume şi se-ntorc.

— Ei, ce tot grohăi?

     — Da’ ce,-s porc?

Sunt cal. Şi am pistoale-n coburi.

 

— Vrei să mă-mpuşti?

      — Mă crezi nebun?

Ca să te-mpuşc îmi trebe tun!

(Dar… vezi? Împerechearăm, fată,

Rima ce fuse-mbrăţişată!)

 

— Păi da, că-ntâi te-mbrăţişezi!

Dup-aia te împerechezi!

Iar dacă te şi-ncrucişezi…

— Fă, Arlechino! Taci şi şezi!

 

Dacă-s zurliu, tu eşti bolândă.

Înghite-ţi vorbele în dodii.

Roade-le-ntre măsele, blândă.

Că doară n-o să-ţi cumpăr rodii!

Dialog

Arlechina: De ce stau bărbaţii deştepţi de vorbă cu femeile proaste?

Arlech: Nu ştiu.

Arlechina: Nu ştii pentru că nu eşti deştept.

Arlech: Sau pentru că eu nu stau de vorbă cu femeile proaste.

Arlechina: Dar stai de vorbă cu mine.

Arlech: Tu nu eşti proastă.

Arlechina: Dar tu mă crezi proastă.

Arlech: De ce crezi că te cred eu proastă?

Arlechina: Pentru că eşti prost.

Arlech: Adică eu sunt prost şi tu eşti deşteaptă?

Arlechina: Evident că tu eşti prost şi eu sunt deşteaptă.

Arlech: Atunci de ce stau femeile deştepte de vorbă cu bărbaţii proşti?

Arlechina: Pentru că toţi bărbaţii îndrăgostiţi sunt proşti.

Arlech: Adică eu sunt prost fiindcă sunt îndrăgostit?

Arlechina: Nu, tu eşti prost fiindcă eşti prost.

Arlech: Atunci de ce stai tu de vorbă cu mine?

Arlechina: Pentru că sunt îndrăgostită.

Arlech: De mine?

Arlechina: Nu. De vorbele mele.

Arlech: Atunci de ce nu vorbeşti singură?

Arlechina: Pentru că e fascinant să vorbeşti cu proştii. Inteligenţa e limitată, dar prostia n-are limite!

Arlech: Atunci ştii de ce stau bărbaţii deştepţi de vorbă cu femeile proaste.

Arlechina: ?!

Arlech: Pentru că e fascinant să vorbeşti cu…

Alechina: Cu proştii, prostule, nu cu proastele!

Arlech: Numai prostia proştilor n-are limite, a proastelor are?

Arlechina: Da, fiindcă ştiu cum să enerveze femeile deştepte.

Arlech: Atunci ştii de ce stau bărbaţii deştepţi de vorbă cu femeile proaste.

Arlechina: ?!

Arlech: Pentru că pe ei femeile proaste nu ştiu cum să-i enerveze.

Alechina: De unde ştii?

Arlech: Nu ştiu. Trag concluzii.

Arlechina: Ce concluzii?

Arlech: Că, dacă i-ar enerva femeile proaste, bărbaţilor deştepţi nu le-ar plăcea să stea de vorbă cu ele.

Arlechina: Păi tu de unde ştii că le place să stea de vorbă cu ele?

Arlech: Păi nu m-ai întrebat tu de ce le place bărbaţilor deştepţi să stea de vorbă cu femeile proaste?

Arlechina: A fost o întrebare, nu o afirmaţie.

Arlech: Păi ce rost are să-ntrebi de ce se-ntâmplă ceva care nu se întâmplă?

Arlechina: Poate mi s-a părut că se întâmplă.

Arlech: Atunci trebuia să pui altă întrebare.

Arlechina: Care?

Arlech: „Mi se pare mie, sau bărbaţilor deştepţi chiar le place să stea de vorbă cu femeile proaste?”

Arlechina: Şi la asta ce-ai fi răspuns?

Arlech: Nu ştiu.

Arlechina: Nu ştii ce-ai fi răspuns?

Arlech: Răspunsul ar fi fost „nu ştiu”.

Arlechina: Păi, dacă tot primeam acelaşi răspuns, ce rost avea să-ţi pun altă întrebare?

Arlech: Eşti ţicnită, sau ţii să mă enervezi?

Arlechina: Păi vezi că  femeile proaste îi enervează pe bărbaţii deştepţi?

Arlech:  Ai spus că tu nu eşti proastă.

Arlechina: Am căzut de acord că tu mă crezi proastă.

Arlech: Am căzut din lac în puţ.

Arlechina: ?!

Arlech: Batem apa-n piuă.

Arlechina: Ai spus că am căzut în puţ, nu în piuă.

Arlech: A fost o…. metaforă.

Arlechina: Dacă spui „a fost”, înseamnă că nu mai este.

Arlech: „A fost” e… un fel de a spune… Aşa se spune.

Arlechina: Ce?

Arlech: Că eşti proastă!

Arlechina: Păi vezi că mă crezi proastă?

Arlech: Ooof… Am spus-o la nervi.

Arlechina: Păi vezi că te enervez?

Arlech: Mă enervezi fiindcă o faci pe proasta.

Arlechina: De ce crezi că i-ar plăcea unei femei deştepte s-o facă pe proasta?

Arlech: Fiindcă îşi închipuie că bărbaţilor deştepţi le place să stea de vorbă cu femeile proaste.

Arlechina: Şi nu e adevărat?

Arlech: Nu ştiu.

Arlechina: Ooof… Acelaşi răspuns! Batem apa-n piuă!

Arlech: Păi asta am spus şi eu.

Arlechina: Ai spus că am căzut în puţ.

Arlech: Am spus că am căzut în puţ fiindcă batem apa-n piuă.

Arlechina: Am fost cu piua-n lac?

Arlech: ?!

Arlechina: Ai spus că am căzut din lac în puţ.

Arlech (către cititori): O scoate cineva pe asta din puţ, ca să nu mor cu ea de gât?

Metilen Arlechevici Androgin (ăsta mereu miorlăie neîntrebat!): Aş scoate-o eu, da-s neam de mâţă şi nu-mi place apa. Şi trebuie să muriţi amândoi ca să moştenesc blogul, că asta mi-ar plăcea! (După o pauză de vreo două ore): Şi deja aţi vorbit voi doi prea mult aici, aşa că profit de ocazie c-am pus laba pe cheie şi-nchid comentariile! 😛

Zâzanizare

Zicea – pe undeva – papa de la vaticlan că pe bloguri socializăm.

Aşa o fi, numa’ că ne cam dă socializarea în zâzanizare!

Da’ nu, nu vreau să zic că-i rău! E palpitant! Avem  conflict, avem acţiune. Un personaj numit Zâzania nu poate fi decât sufletul intrigii! Ta-daa!

(Bine-a zis cine-a zis că personajele negative merită respect şi consideraţie, căci fără ele poveştile, romanele şi comentariile scenariile ar de-a dreptul… inodore, incolore şi insipide.)

Dai, au ba?

Gestionarul e tot în concediu, dar a trimis întrebări prin sms… sau prin altceva de genu’, sau prin telepatie ( 😛 ), nu contează.

Îi dai sau nu like unui articol scris mişto (în opinia ta) dacă:

  1. face cunoscută o veste rea?
  2. readuce pe tapet (fie şi prin aluzii discrete) un conflict peste care, după părerea ta, ar fi mai sănătos să se aştearnă netulburat praful?
  3. îţi atacă (pe nedrept sau chiar pe bună dreptate) un prieten?
  4. nu eşti de acord cu ideile pe care le exprimă?
  5. te-ai certat cu autorul sau doar ai o părere proastă despre el, ca om?