Arhive pe etichete: d3

Anunţ important (sau poate nu)

Lume, lume!!!
S-a deschis un nou cuib de cuci, sau ospiciu, sau cum vreţi să-i ziceţi!!!
😆

Cucii nu-s mulţi, da-s limbuţi!

Pocniţi captura de ecran de mai sus (cu mouse-ul sau cu degetul, după posibilităţi) ca s-ajungeţi în bârlogul ei.

De la lume adunate (2) – Citate de actualitate




Nu ştiu dacă print screen-urile mele conţin citate potrivite pentru acest joc, deocamdată intrat într-o scurtă pauză, dar le voi înscrie în tabel când va reîncepe. Sper că n-o să uit. 🙂

Oricum, daţi-le câte un clic ca să măriti imaginea sau ca s-ajungeţi în locul de unde le-am „capturat”.

Vă puteţi uita şi la un film, adică la un documentar din vremuri când Apusul încă îşi mai dădea silinţa să privească spre Răsărit cu ochii imparţiali. E aici.

M-am răzgândit

Adică ne-am răzgândit, eu şi Arlech – clonele mâţele yin-yang. Voiam să punem blogul ăsta pe chituci, drept care îl ascunseserăm, a fost vreo două zile blog privat.

Dar… neh! totuşi mai stăm pe-aici, că tare bine ne-am distrat mai adineauri zburând pe deasupra cuibului de cuci, unde, să vezi minune! a renăscut Codrina – sau aşa susţine creatura care a comis o avalanşă de comentarii, de-am râs precum Vladen.

Minunea şi mai mare e că nu mai are cai. Acum, în ton cu suavele sale nume primăvăratice, are dragoste*.

Dar eu voiam de fapt să vă spun că amalgamul dragoste-cai, sau viceversa, mă duce cu gândul la…

Ghici ghicitoarea mea!

La Zangra!

Şi voilà! – îmi place mai mult aşa:

A fost odată… şi încă o dată

Uneori se întâmplă, aşa…, o naşparleală care nici măcar nu e o naşparleală, un fleac de care ar trebui să te doară la un metru în spatele curului (şi, dacă încerci să simţi durerea, îţi dai seama că acolo şi e, ruptă de tine), o nimica toată, de mai mare râsul, şi chiar râzi, cu capul răsturnat pe spatele fotoliului, într-o cameră pustie… dar fleacul ăla te îndeamnă să trânteşti în urma ta o uşă, s-o încui şi să arunci cheia în ceva similar cu privata din fundul curţii.

Şi nu-ţi pare rău că ai aruncat-o, înţelegi brusc că fleacul ridicol te-a scos dintr-o lume care nu era a ta şi iar râzi, râzi mânzeşte când îţi dai seama cât ai pierdut stând acolo unde n-ar fi trebuit să intri.

Mi s-a întâmplat cu muuult timp în urmă, când mă credeam îndrăgostită lulea şi un asemenea fleac mi-a luat dragostea aia, sau ce-o fi fost ea, cu mâna, şi m-am simţit brusc într-al nouălea cer, într-o lume regăsită, printre prieteni pe care-i neglijasem, printre plăceri pe care mi le refuzasem…. Tata îmi spusese că se poate întâmpla, că i s-a întâmplat lui, dar nu-l crezusem…

De obicei nu cred până nu văd.

Şi în dimineaţa asta am văzut, m-am trezit brusc (adorm adesea în faţa laptopului, la „postul meu de lucru” special amenajat ca să mi-o pot permite) şi am văzut fleacul ridicol pe ecran şi…

Am aruncat cheia.

Ce caut în demenţa unei mici găşti virtuale, când dincolo de ecranul laptopului sunt de făcut atâtea lucruri pe care mă mint că n-am timp să le fac?

Intrarea în a treia dimensiune (a demenţei)

Noi, clonele Ina Arlech şi Arlechina , am ieşit din a doua dimensiune (a demenţei) în zorii zilei de 1 martie, fără nicio legătură cu „mărţişorul anului”, care încă nu fusese pus pe tapet. Nu ne-a  inspirat el bleah-ul.

În a treia dimensiune o să intrăm, poate, pe 1 aprilie (sic!).

(Deocamdată  n-avem chef de vorbă, aşa că… aici nu puteţi comenta.)