Toate articolele de Arlechina

A fost…

clic o ţâră mai sus
Anunțuri

De import

Dragul meu Arlech susţine că eu una sunt – cu sau fără pruncul Metilen – femeia care i-a intrat în sânge, dar că, pe motiv că numita Valentine’s Day e o aia, o venetică, o sărbătoare de import, nu-mi poate dedica astăzi decât tot ceva de import, adică fo’ zece înşiruiri de cuvinte sunătoare din coadă, pe care le-a importat de pe foile îngălbenite ale unei agende vechi.

Iar eu, ce să zic? Îi sunt totuşi recunoscătoare că nu le-a suprapus peste poza asta:

… ci peste asta:

clic o ţâră mai sus

 

Zâzanizare

Zicea – pe undeva – papa de la vaticlan că pe bloguri socializăm.

Aşa o fi, numa’ că ne cam dă socializarea în zâzanizare!

Da’ nu, nu vreau să zic că-i rău! E palpitant! Avem  conflict, avem acţiune. Un personaj numit Zâzania nu poate fi decât sufletul intrigii! Ta-daa!

(Bine-a zis cine-a zis că personajele negative merită respect şi consideraţie, căci fără ele poveştile, romanele şi comentariile scenariile ar de-a dreptul… inodore, incolore şi insipide.)

Dai, au ba?

Gestionarul e tot în concediu, dar a trimis întrebări prin sms… sau prin altceva de genu’, sau prin telepatie ( 😛 ), nu contează.

Îi dai sau nu like unui articol scris mişto (în opinia ta) dacă:

  1. face cunoscută o veste rea?
  2. readuce pe tapet (fie şi prin aluzii discrete) un conflict peste care, după părerea ta, ar fi mai sănătos să se aştearnă netulburat praful?
  3. îţi atacă (pe nedrept sau chiar pe bună dreptate) un prieten?
  4. nu eşti de acord cu ideile pe care le exprimă?
  5. te-ai certat cu autorul sau doar ai o părere proastă despre el, ca om?

Lume, lumeee!

Arlech are o colivie de lipsuri. Printre altele, se lungeşte cam mult la vorbă – când ar trebui să facă altceva.

Ca să nu ajungă toată gaşca muritoare de foame din cauza logoreei sale, e la muncă forţată, tocmai a „decolat” într-acolo. Poate s-o-ntoarce în chip de mărţişor. :mrgreen:

Dar v-a lăsat un mesaj explicativo-justificativ – sau viceversa. 😛

Guest post: Metilen Arlechevici Androgin

M-a ocărât doamna de la prăvălie. Pă bune, ia uitaţi-vă aici!

De-aia l-am spălat pe mititelul meu albastru. Tot pă bune, uite-aici dovada, dragul de el printre clăbuci, deja cu colan roşu, să nu se deoache:

Mai frumos de-atât nu l-am putut scoate.

Dar, după ritualul ăsta de trecere prin bolul cu săpun, i-am făcut rost şi de cetăţenie rusească – ca să se ştie clar cine-i tac-su. Şi iată cum i-l prezint lui Arlech (mi-am vândut mătura ca să cumpăr medalionul!):

Guest post: M-am întors

‘Neaţa bună!

Sunt eu, Arlechina. Gata, m-am întors. M-am întors de mai multe ori, dar Arlech…

În fine, abia de data asta m-a chemat… în scris.

Scripta manent:

Am aspirat praful în care se conturase urma piciorului tău gol. Nu îl vedeam şi nu o vedeam, dar o simţeam ca pe un vis de covor roşu, culoarea buzelor tale. Lor le-am spălat urma de pe pahar. Nu o vedeam, dar o simţeam ca pe un vis de cristal tulburat de şampanie efervescentă, ca trupul meu sub urmele palmelor tale. Pe cea de pe obraz am mânjit-o cu o lacrimă culeasă pe un vârf de deget, apoi am lăsat duşul s-o trimită, laolaltă cu toate suratele ei rămase asupra mea, pe apa sâmbetei. Nu le vedeam, dar le simţeam ca pe un vis de tâlhar, mai puţin demn de tine decât perna pe care ţi-ai lăsat urma obrazului. Pe ea am înecat-o în maşina de spălat. Nu o vedeam, dar o simţeam ca pe un vis impregnat în carne, aidoma urmei mele ascunse în tine. Nu o vedeam şi nu o vedeai, dar ai plecat cu ea. Şi-aş vrea să te-ntorci când o s-o vezi, când o să-şi lase urma foamei şi a setei pe sfârcurile tale…

Iar eu volant:

De la „volare” – nu-s volant! Adică am zburat încoace pe mătura marsupială, ca să-mi aduc şi pruncul – născut prematur, stă în incubator, dar l-am fotografiat.

Seamănă cu Arlech , nu-i aşa? Dar şi cu mine!

Oare ce nume să-i pun? Clona Enplusdoi? Sau clona Endindoi? Sau Clonalbastră? Bluecat? Pisiblu? Şi să-i fac deja blog?