Arhive pe categorii: constatări

Zâzanizare

Zicea – pe undeva – papa de la vaticlan că pe bloguri socializăm.

Aşa o fi, numa’ că ne cam dă socializarea în zâzanizare!

Da’ nu, nu vreau să zic că-i rău! E palpitant! Avem  conflict, avem acţiune. Un personaj numit Zâzania nu poate fi decât sufletul intrigii! Ta-daa!

(Bine-a zis cine-a zis că personajele negative merită respect şi consideraţie, căci fără ele poveştile, romanele şi comentariile scenariile ar de-a dreptul… inodore, incolore şi insipide.)

Anunțuri

Pe margine de imagine

Sunt tentat s-o primesc înapoi pe arlechină, pe creatura asta… Cu Metilen al ei cu tot. 😉

Mi-a făcut farmece, fără doar şi poate! Cât a lipsit, cum găseam câte-o imagine pe câte undeva, cum aiuram pe marginea ei… Uite-aşa:

Ai crezut cândva că sunt pictor – stranie impresie! – şi te-ai întins pe pânza mea, artă şi zâmbet, picior de pod peste uitare, turn de fum către al nouălea cer… Te trag în piept cu fiecare trabuc, şi-aş vrea să-ţi simt un ochi în inima mea… Dar e târziu, şi-n cafenea sunt singur… Şi plec pe pânza străzii, dor nevăzut printre momâi schiloade…

Hai cu altceva, altundeva (circumstanţială de mod)

În mahalaua
unde plâng uneori clovni,
flora-i bizară,

cresc camelii şui
în umbra castanilor,
unde-s şi lotuşi.

Nu e de mine.
Mai bine plec la mare,
că-mi plac delfinii

de lângă vila
kontelui şi condesei
în canadiană.

Cum plec? Cu trenul.
Îl iau oricând, gratis, din
Gara pentru Noi.

E ultrarapid.
Înghite kilometri
Hap! – instantaneu.

Cântec de mahala

Blogosfera, vrei, nu vrei,
E un boţ de mahalale.
Poţi prin mai multe da la gioale,
Poţi face purici prin vreo trei…

Şi poţi să fii mai mulţi într-unul,
Şi popă anonim poţi fi,
Misionar mangă-n bălării,
Sau o poţi face pe nebunul.

Poţi fi poet, geniu pustiu,
Sau poţi să măcăni ca o raţă,
Poţi să fii piază rea sau caţă,
O mangafa, gând fistichiu.

Dar, omule,-nţelege-odată
Că dormi aşa cum îţi aşterni,
Şi-i mahalaua cum ţi-o cerni.
Adică: „Zoe, fii bărbată!”

E gura lumii crunt satrap,
Dacă îi dai apă la moară,
Dar roata morii nu te-omoară
De-ai scaun, nu şezlong, la cap.

Cică tăcerea e de aur

Pe la sfârşitul primăverii din anno Domini 2017, muma clonelor s-a gândit că (H)Arlechina e o scorpie, a chemat-o acasă şi m-a trimis în lume pe mine, crezându-mă în stare să tolerez toţi oaspeţii unor gazde pe placul celor n±1 clone din gaşcă.

Ei bine, cum era de aşteptat, s-a înşelat!
Ca urmare, mi-a cerut să nu-mi mai adaug părerile printre muuulte altele de pe cele două bloguri pe care trăncănesc eu de obicei. Să zic doar „bună ziua”, lăsându-mi (când e cazul) mutra în şirul apreciatorilor, şi să mă retrag. Spre binele meu şi al altora.

COMPLETARE:
Azi încă am mai comentat; şi poate mai comentez. E „orgia” de lăsata secului, carevasăzică. 😛 😆

Născătură

Procreaţie”… Cuvântul mi-a zgâriat adânc timpanele bolnăvicios de sensibile – asta  după ce mi-a afectat retina, în procesul asimilării prin citire. Şi-am dat fuga la DEX, să văd dacă are acolo brazdă pe tarla.

Şi-avea!

Adică are. Brazdă de sinonim tolerat pentru „procreare”. Şi pentru învechitul „născătură”. Iar numita „născătură” a tras după sine, din a doua dimensiune a demenţei, ceea ce urmează:

E procreaţie? E născătură!
Se naşte moartea lumii-ncet, din zgură
De dor ucis şi ars pe-un rug de flori
Uscate-n suflet, printre pocnitori,
Sau printre pocnete, bubuituri –
Buboaie sparte, putrezite-n guri
Spre-a-şi împroşca puroiul printre buze,
Fetid şi gros, ucigător de muze.

Fantezie erotică

locul de baştină al comentariului

De fapt, eu începusem să scriu, pe blogul ăsta, ceva care s-ar putea numi [şi] fantezie erotică. I se pot găsi cusururi, fireşte, dar nu de natura celor din elucubraţia numitei Elena, al cărei comentariu apare mai sus.

De fapt, am vrut să scriu o poveste lungă, foarte luuungă – cât un blog de lungă, dar, după un episod şi încă unul, am ajuns la concluzia că n-am timp pentru aşa ceva şi m-am grăbit să-i trântesc o încheiere.




COMPLETARE TANGEŢIALĂ

Cică azi e ziua limbii române, ucisă lent, în chinuri nebune, de elene cu smartfon de bonton şi cap cu lacune, duios mângâiat de lotuşi din lagune şi de iosifi care strivesc virgule între cuvinte când ţin să aducă aminte, cu vorbe din câte-o psaltire, că totul e numai şi numai IUBIRE şi că Mamona ne sapă, sub dorul de bani ne îngroapă, ne lasă în câte-o hârtoapă – dacă nu suntem… pară de foc – englezească! – trăi-ne-ar ţicneala să ne trăiască.