Arhive pe categorii: constatări

Când cenzura nu-i acasă, joacă nebunii pe masă

Masă, blog, totuna… 😛

Şi nu, nu mă fute grija, constat – şi-atât.

Reclame

DISCRIMINAREA BĂRBAŢILOR

13 dovezi clare că bărbaţii sunt discriminaţi:

1. Femeile pot fi promovate pe criterii gen sâni, coapse, fund, buze. Bărbaţii trebuie să aiba studii, experienţă, competenţă.

2. În caz de dezastre, catastrofe naturale, naufragii, femeile şi copiii sunt salvaţi primii. Bărbaţii întotdeauna la urmă.

3. Dacă două femei se îmbrăţişează, se ţin de mână, se sărută, stau împreună etc, înseamnă că sunt prietene. Dacă doi bărbaţi fac asta, sunt poponari.

4. Dacă o femeie nu se descurcă cu banii, înseamnă că are o problemă financiară. Dacă un bărbat nu se descurcă cu banii, este un incapabil, un ratat, un neisprăvit.

5. Dacă o femeie face nazuri, este capricioasă, cu toane, nu ştie ce vrea, îşi exprimă liber emoţiile, se destăinuie, înseamnă că e „feminină”. Dacă un bărbat face asta, înseamnă că e imatur, slab, efeminat.

6. Femeile au dreptul să mănânce gratis la restaurant, să intre gratis în cluburi etc. Bărbatul plăteşte întotdeauna.

7. Dacă o femeie singură nu face sex, este o femeie cinstită. Dacă un bărbat singur nu face sex, nu este bărbat.

8. Dacă vrea să facă sex, femeia trebuie să aleagă. Dacă un bărbat vrea sex,  trebuie să cucerească sau să plătească.

9. Dacă o femeie nu satisface sexual un bărbat, nu contează, el e oricum mulţumit. Dacă un bărbat nu satisface sexual o femeie, este impotent.

10. Dacă o femeie naşte, este sfântă. Bărbatul ajunge sfânt cînd e răstignit pe cruce etc.

11. Bărbatul trebuie să fie tot timpul amabil, politicos, atent cu femeile. Ele nu au nici o obligaţie în acest sens faţă de bărbaţi.

12. Femeile sunt numite „sexul frumos”. Bărbaţii: „porci”, „măgari” şi alte rase de animale.

13. Un bărbat, dacă are o problemă, trebuie s-o rezolve (că de-aia e bărbat). Femeia cheama un bărbat.



P.S.  Am primit dovezile pe mail (de la un  bărbat) şi le-am transbordat aici cu copy-paste.

Zâzanizare

Zicea – pe undeva – papa de la vaticlan că pe bloguri socializăm.

Aşa o fi, numa’ că ne cam dă socializarea în zâzanizare!

Da’ nu, nu vreau să zic că-i rău! E palpitant! Avem  conflict, avem acţiune. Un personaj numit Zâzania nu poate fi decât sufletul intrigii! Ta-daa!

(Bine-a zis cine-a zis că personajele negative merită respect şi consideraţie, căci fără ele poveştile, romanele şi comentariile scenariile ar de-a dreptul… inodore, incolore şi insipide.)

Pe margine de imagine

Sunt tentat s-o primesc înapoi pe arlechină, pe creatura asta… Cu Metilen al ei cu tot. 😉

Mi-a făcut farmece, fără doar şi poate! Cât a lipsit, cum găseam câte-o imagine pe câte undeva, cum aiuram pe marginea ei… Uite-aşa:

Ai crezut cândva că sunt pictor – stranie impresie! – şi te-ai întins pe pânza mea, artă şi zâmbet, picior de pod peste uitare, turn de fum către al nouălea cer… Te trag în piept cu fiecare trabuc, şi-aş vrea să-ţi simt un ochi în inima mea… Dar e târziu, şi-n cafenea sunt singur… Şi plec pe pânza străzii, dor nevăzut printre momâi schiloade…

Hai cu altceva, altundeva (circumstanţială de mod)

În mahalaua
unde plâng uneori clovni,
flora-i bizară,

cresc camelii şui
în umbra castanilor,
unde-s şi lotuşi.

Nu e de mine.
Mai bine plec la mare,
că-mi plac delfinii

de lângă vila
kontelui şi condesei
în canadiană.

Cum plec? Cu trenul.
Îl iau oricând, gratis, din
Gara pentru Noi.

E ultrarapid.
Înghite kilometri
Hap! – instantaneu.

Cântec de mahala

Blogosfera, vrei, nu vrei,
E un boţ de mahalale.
Poţi prin mai multe da la gioale,
Poţi face purici prin vreo trei…

Şi poţi să fii mai mulţi într-unul,
Şi popă anonim poţi fi,
Misionar mangă-n bălării,
Sau o poţi face pe nebunul.

Poţi fi poet, geniu pustiu,
Sau poţi să măcăni ca o raţă,
Poţi să fii piază rea sau caţă,
O mangafa, gând fistichiu.

Dar, omule,-nţelege-odată
Că dormi aşa cum îţi aşterni,
Şi-i mahalaua cum ţi-o cerni.
Adică: „Zoe, fii bărbată!”

E gura lumii crunt satrap,
Dacă îi dai apă la moară,
Dar roata morii nu te-omoară
De-ai scaun, nu şezlong, la cap.

Cică tăcerea e de aur

Pe la sfârşitul primăverii din anno Domini 2017, muma clonelor s-a gândit că (H)Arlechina e o scorpie, a chemat-o acasă şi m-a trimis în lume pe mine, crezându-mă în stare să tolerez toţi oaspeţii unor gazde pe placul celor n±1 clone din gaşcă.

Ei bine, cum era de aşteptat, s-a înşelat!
Ca urmare, mi-a cerut să nu-mi mai adaug părerile printre muuulte altele de pe cele două bloguri pe care trăncănesc eu de obicei. Să zic doar „bună ziua”, lăsându-mi (când e cazul) mutra în şirul apreciatorilor, şi să mă retrag. Spre binele meu şi al altora.

COMPLETARE:
Azi încă am mai comentat; şi poate mai comentez. E „orgia” de lăsata secului, carevasăzică. 😛 😆

Născătură

Procreaţie”… Cuvântul mi-a zgâriat adânc timpanele bolnăvicios de sensibile – asta  după ce mi-a afectat retina, în procesul asimilării prin citire. Şi-am dat fuga la DEX, să văd dacă are acolo brazdă pe tarla.

Şi-avea!

Adică are. Brazdă de sinonim tolerat pentru „procreare”. Şi pentru învechitul „născătură”. Iar numita „născătură” a tras după sine, din a doua dimensiune a demenţei, ceea ce urmează:

E procreaţie? E născătură!
Se naşte moartea lumii-ncet, din zgură
De dor ucis şi ars pe-un rug de flori
Uscate-n suflet, printre pocnitori,
Sau printre pocnete, bubuituri –
Buboaie sparte, putrezite-n guri
Spre-a-şi împroşca puroiul printre buze,
Fetid şi gros, ucigător de muze.