15 comentarii la &8222;În ce lume trăim?!&8221;

  1. Într-adevăr, birocrația ne ucide. Cei de la inspectorat sunt obligați să primească reclamația, să „cerceteze” iar apoi să dea un răspuns. Totul trebuie să fie oficial, în scris, cu explicațiile de rigoare, perfect birocraatic.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

  3. Acum ziceți că birocrația nu e bună și că oamenii n-ar trebui să dea atenție acestei reclamații. Dacă n-ar fi obligați să analizeze fiecare reclamație, v-ați sesiza din oficiu că se mușamalizează anumite reclamații care ar trebui cercetate atent. Deci, cineva reclamă, iar reclamația respectivă trebuie soluționată. Mai departe, putem eventual să ne declarăm ultragiați abia după pronunțarea unui rezultat (altfel decât cel de bun-simț) al comisiei de evaluare.

    Singura știre de aici este ineditul reclamației (și prostia reclamantei).

    Apreciază

    Răspunde

    1. Dacă pentru examinarea tuturor reclamaţiilor aberante ale idioţilor şi ţicniţilor e nevoie de câte o comisie de evaluare şi cel puţin câte un om care n-a greşit cu nimic trebuie să fie stresat şi privit chiorâş de colegi şi superiori, atunci… omenirea se îndreaptă, desigur, către un viitor de aur, şi cine sunt eu ca să cârtesc? Let it be…

      Apreciază

      Răspunde

      1. Și cine să decidă că reclamația e aberantă și că cel care o depune este țicnit sau idiot? Portarul? Secretara? Femeia de serviciu? Nu tocmai ăsta e rolul comisiei? Și cum să decidă, dacă nu audiind părțile implicate și citind textul reclamație? Pe baza articolului citat de tine? Să vezi câte texte ai scrie atunci despre cum se mușamalizează reclamațiile împotriva profesorilor cu pile, pe motiv că sunt aberații și nu merită analizate! 🙂

        Eu consider firesc procesul: cineva a depus o reclamație, poate fi ok, poate fi absurdă, ea primește un număr de ordine și când îi vine rândul e analizată. De o comisie care, da, când o s-o analizeze o să spună că e absurdă. Până atunci, e în așteptare. Procesul e ok; oamenii sunt problema. Începând cu reclamanta și terminând cu elevii și directorul, care se uită urât la ea.

        Apreciază

        Răspunde

      2. Nu poți corecta o societate defectă prin norme și regulamente. Nu poți corecta lipsa de caracter prin dispoziții și reglementări, astfel încât doar pe baza lor totul să fie o armonie mirifică. Dacă ingredientele sunt stricate, degeaba folosești cea mai tare rețetă, că tot n-o să-ți iasă ciorba. Că n-ai cu ce. (Dar nu din cauza rețetei.)

        Apreciază

        Răspunde

      3. Anyway, dacă mi-ar fi picat fisa în momentul respectiv, eu m-aș fi justificat în felul următor (la discuția cu directorul):

        dictionary.com/browse/foot
        merriam-webster.com/dictionary/foot
        dictionary.cambridge.org/dictionary/english/foot

        Primele 3 rezultate din Google la o căutare după „foot dictionary”; în toate 3 se poate asculta pronunția acestui cuvânt, dându-se click pe iconița tip difuzor.

        Apreciază

        Răspunde

        1. Dacă directorul n-ar fi fost şi el un soi de troglodit, i-ar fi oferit chiar el reclamantei explicaţia asta, nici n-ar mai fi chemat-o pe profesoară. (Care profesoară a venit cu dicţionarul, dar, probabil foarte nervoasă fiind, nu şi-a dat seama că se osteneşte de pomană, fiindcă individa revoltată cu siguranţă nu ştie alfabetul fonetic.)

          Bun, cineva depune o reclamaţie, care e înregistrată şi i se dă număr de ordine. Dar reclamaţia poate ajunge mai întâi la o comisie preliminară, care-şi poate da seama că e aberantă şi o poate respinge fără să cheme la audiere persoana reclamată pe nedrept. La aşa ceva e nevoie să audiezi părţile implicate?!

          Apreciază

          Răspunde

          1. Nu e prea complicat, cu două comisii, una preliminară și una finală? Parcă am fi la tribunalul de fond și de apel. Eu zic că sistemul funcționează când oamenii funcționează. Pe următorul considerent: într-o lume normală, reclamația ar fi așteptat cuminte în dosar să-i vină rândul, în timp ce profesoara n-ar fi fost bârfită de elevi și nici privită urât de director că i-a stricat apele. Deci n-ar fi avut niciun stres, că n-ar fi avut motiv, dreptatea fiind de partea ei.

            Acum, în lumea în care trăim noi, nimănui nu-i place să-i vină controlul pe cap, că peste tot există mici sau mari nereguli și teama că dacă vor să-ți găsească ceva, îți vor găsi. Asta e. E un moment neplăcut dar trecător, nu și-a pierdut soțul sau casa, nu a trecut printr-un accident etc. Câteodată viața îți mai oferă și astfel de surprize neplăcute. Mergi înainte și înveți să fii mai nepăsător(are). Poate asta e lecția ei. Că de partea cealaltă, de la reclamată chiar n-avem ce să cerem.

            Apreciază

            Răspunde

            1. Când priveşti totul din afară, la rece, e uşor să le spui altora să fie nepăsători. 😛
              Cât despre reclamantă, probabil i-a intrat deja în cap că e persoană importantă în oraş şi că,oricât de aberante i-ar fi reclamaţiile, li se dă curs.

              Oamenii nu funcţionează. Nu funcţionează corect. I-a aiurit sistemul. Şi, nefuncţionali fiind, oamenii fac sistemul din ce în ce mai aiuritor. E un cerc vicios din care nu putem ieşi. Fiindcă ni se spune să stăm fiecare în banca lui, că doar nu ne-a murit nimeni şi nici n-am rămas fără casă. 😉

              Apreciază

              Răspunde

              1. Crezi că un sistem perfect dintr-o lume ideală ți-ar putea garanta că nu te vei confrunta niciodată cu momente dificile și neplăcute? Că te poți proteja de ele îmbunătățind regulile pe baza cărora funcționează societatea? Uneori destinul îți oferă și astfel de momente, indiferent prin ce ușă intră ele în viața ta. De exemplu, poți să nu faci nimic greșit 20 de ani, și uite – te trezești cu o reclamație absurdă, care îți întoarce lumea cu susul în jos. Și atunci, în loc să te cramponezi în ușa aia care trebuia să fie închisă, poate mai înțelept e să te detașezi, să privești lucrurile dintr-un alt unghi și să mergi mai departe.

                Apreciază

              2. Evident că aşa e mai înţelept. Dar e uşor s-o spui când e vorba de altul, şi greu s-o faci (chiar dacă ştii că ar trebui) când eşti tu cel în cauză.

                Apreciază

Spune ce-ai de spus.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.