Toate articolele de Arlech

Cântec de mahala


Blogosfera, vrei, nu vrei,
E un boţ de mahalale.
Poţi prin mai multe da la gioale,
Poţi face purici prin vreo trei…

Şi poţi să fii mai mulţi într-unul,
Şi popă anonim poţi fi,
Misionar mangă-n bălării,
Sau o poţi face pe nebunul.

Poţi fi poet, geniu pustiu,
Sau poţi să măcăni ca o raţă,
Poţi să fii piază rea sau caţă,
O mangafa, gând fistichiu.

Dar, omule,-nţelege-odată
Că dormi aşa cum îţi aşterni,
Şi-i mahalaua cum ţi-o cerni.
Adică: „Zoe, fii bărbată!”

E gura lumii crunt satrap,
Dacă îi dai apă la moară,
Dar roata morii nu te-omoară
De-ai scaun, nu şezlong, la cap.

Anunțuri

Cică tăcerea e de aur


Pe la sfârşitul primăverii din anno Domini 2017, muma clonelor s-a gândit că (H)Arlechina e o scorpie, a chemat-o acasă şi m-a trimis în lume pe mine, crezându-mă în stare să tolerez toţi oaspeţii unor gazde pe placul celor n±1 clone din gaşcă.

Ei bine, cum era de aşteptat, s-a înşelat!
Ca urmare, mi-a cerut să nu-mi mai adaug părerile printre muuulte altele de pe cele două bloguri pe care trăncănesc eu de obicei. Să zic doar „bună ziua”, lăsându-mi (când e cazul) mutra în şirul apreciatorilor, şi să mă retrag. Spre binele meu şi al altora.

COMPLETARE:
Azi încă am mai comentat; şi poate mai comentez. E „orgia” de lăsata secului, carevasăzică. 😛 😆

Născătură


Procreaţie”… Cuvântul mi-a zgâriat adânc timpanele bolnăvicios de sensibile – asta  după ce mi-a afectat retina, în procesul asimilării prin citire. Şi-am dat fuga la DEX, să văd dacă are acolo brazdă pe tarla.

Şi-avea!

Adică are. Brazdă de sinonim tolerat pentru „procreare”. Şi pentru învechitul „născătură”. Iar numita „născătură” a tras după sine, din a doua dimensiune a demenţei, ceea ce urmează:

E procreaţie? E născătură!
Se naşte moartea lumii-ncet, din zgură
De dor ucis şi ars pe-un rug de flori
Uscate-n suflet, printre pocnitori,
Sau printre pocnete, bubuituri –
Buboaie sparte, putrezite-n guri
Spre-a-şi împroşca puroiul printre buze,
Fetid şi gros, ucigător de muze.

Fantezie erotică


locul de baştină al comentariului

De fapt, eu începusem să scriu, pe blogul ăsta, ceva care s-ar putea numi [şi] fantezie erotică. I se pot găsi cusururi, fireşte, dar nu de natura celor din elucubraţia numitei Elena, al cărei comentariu apare mai sus.

De fapt, am vrut să scriu o poveste lungă, foarte luuungă – cât un blog de lungă, dar, după un episod şi încă unul, am ajuns la concluzia că n-am timp pentru aşa ceva şi m-am grăbit să-i trântesc o încheiere.




COMPLETARE TANGEŢIALĂ

Cică azi e ziua limbii române, ucisă lent, în chinuri nebune, de elene cu smartfon de bonton şi cap cu lacune, duios mângâiat de lotuşi din lagune şi de iosifi care strivesc virgule între cuvinte când ţin să aducă aminte, cu vorbe din câte-o psaltire, că totul e numai şi numai IUBIRE şi că Mamona ne sapă, sub dorul de bani ne îngroapă, ne lasă în câte-o hârtoapă – dacă nu suntem… pară de foc – englezească! – trăi-ne-ar ţicneala să ne trăiască.

Între salut şi sărut mâna


Am fost femeie când eram bărbat
Şi-am fost bărbat pe când eram femeie,
Şi-acum sunt doar descântec de sabat,
Umbră uitată, lacăt fără cheie.

Eram bărbat când m-a lăsat nevasta;
„Salut” mi-a spus, râzând, şi a plecat.
Şi-am vrut să-i fac şi eu altuia asta,
Dar el, cu-un „sărut mâna”, s-a cărat.

Aşa că,-ntre „salut” şi sărut mâna”,
M-am rupt în două şi m-am adunat,
Bărbatul şi femeia şi-au dat mâna
Şi-n androginul Arlech s-au legat.

Da, s-au legat la cap fără să-i doară,
Sau poate că-i durea şi nu ştiau…
Azi mi-e delirul drag ca o comoară.
Azi fabulez, nu mai vorbesc pe şleau.


  • sursa de inspiraţie –aici;
  • originalul imaginii – aici.

Altă explicaţie:

Arlechina >>> Arlech-in-a >>> Arlech în a
Arlech în care/ce a?
În a doua dimensiune a demenţei.  În prima a fost Arlechina.

Arlech fără Arlechina


Abia acum mi-am făcut curaj să povestesc…

Când m-am întors cu cioburile, Arlechina plecase… Chiar plecase…

Dar n-a plecat fără nicio vorbă,  mi-a lăsat un bilet… Adică nu, nu bilet… Mesaj… Cuvinte scrise pe cearşaf cu sângele ăla, al ei…

Suntem legaţi, dar n-o să mă mai vezi. N-o să mă mai vezi o vreme... O scurtă vreme, sau vreme îndelungată, cine ştie?

Păstrează cioburile... Adică pisează-le.  Pisează-le şi pune-le-ntr-o urnă... Ba nu, nu într-o urnă, într-o clepsidră, pentru că timpul e totul. Totul, sau nimic?

Aşa că am o clepsidră spartă şi pisată pusă într-o altă clepsidră. Timp în timp. Sau timp măsurat cu timp, sau timpul ca măsură a lui însuşi… Cine ştie?

Şi am timp. Timp pentru mine. Timp pentru scris. Poate o să mai scriu. Aici.  O să puteţi citi ce scriu. Poate o să vreţi să citiţi… Sau poate nu. Cine ştie?