A nu se confunda cu ospiciu

Undeva, cândva…

Nu cândva, acum.

Acum există, undeva, un edificiu. (A nu se confunda cu ospiciu.) Se înalţă într-o zonă privilegiată a megalopolisului, pe domeniu privat, de tipul .ro, nu în cartierele sărace, gen wordpress sau blogspot. Dar asta n-are importanţă.

Ca toate edificiile, are şi ăsta un frontispiciu. (A nu se confunda cu ospiciu.) Pe frontispiciu scrie, mare şi frumos, „Kontele & Condesa”. Toată lumea vede frontispiciul, dar nu toată lumea ştie cine sunt Kontele & Condesa. Câţiva ştiu, pentru că le sunt prieteni în Cartea Feţelor, zisă şi Cartea Pereţilor, unde pe fiecare perete e o faţă, mascată sau nu, şi sub fiecare faţă e scris un nume, adevărat sau nu. Şi, dintr-un dor de artă rupestră, fiecare scrie, desenează, cântă şi dansează pe peretele lui, sau pe pereţii prietenilor, dacă prietenii îi dau voie. E un exerciţiu (a nu se confunda cu ospiciu) de socializare. Dar asta n-are importanţă.

Ca mai toate edificiile din megalopolis, şi edificiul Kontele & Condesa are o mare sală a Conclavului (o întindere ce tinde asimptotic la infinit), în care intrarea e liberă. Intri, găseşti cu siguranţă un loc confortabil, răsfoieşti programul adus de un roboşoarece şi-ţi alegi o dezbatere. Căci Kontele & Condesa adoră dezbaterile pe teme majore, esoterice, filozofice, existenţiale, socio-morale… Toată lumea poate citi temele, toată lumea poate citi dezbaterile, da capo al fine, pe sărite, în diagonală… Unii le citesc din interes, alţii dintr-un capriciu… (A nu se confunda cu ospiciu.) Şi unii aplaudă, alţii se iau cu mâinile de păr, alţii se tăvălesc pe jos de râs… Dar asta n-are importanţă.

Important e că, teoretic, oricine poate participa la dezbatere – cu mască sau fără mască, spunându-şi numele sau alegându-şi un pseudonim oarecare. Am spus teoretic fiindcă oricine poate spune orice, dar Kontele & Condesa au drept de veto. Ce nu le place nu se înscrie în istoricul dezbaterii. Dar asta n-are importanţă.

N-are importanţă fiindcă zice-se că numai o singură dată s-a întâmplat să fie respinsă o replică. Kontele & Condesa sunt îngăduitori, şi nici măcar nu se amestecă în disputele relativ personale ale vorbitorilor, dintre care unele fac deliciul (a nu se confunda cu ospiciul) amatorilor de circotecă şi cat fight. Ceea ce nu înseamnă şi că gazdele (Kontele & Condesa) se sfiesc să spună sus şi tare că au oaspeţii lor preferaţi (beton în toate cele), care nu-şi vor pierde dreptul la cuvânt, indiferent ce ar debita şi pe cine ar ofusca. Dar asta nu contează.

Nu contează fiindcă, oricum, nimeni nu poate ofusca prea multe persoane, căci vorbitorii, deşi foarte guralivi, sunt foarte puţini. Cu tot cu gazde, îi cam poţi număra pe degetele celor două mâini din dotare. Aşa că, mhm, aici se deschide un caliciu (a nu se confunda cu ospiciu) de întrebări:

De ce nu se avântă mai multă lume în dispute? Aş vrea un indiciu. (A nu se confunda cu ospiciu.)
De ce se întind atâta la vorbă cei zece limbuţi? O fi vorba de vreun viciu? (A nu se confunda cu ospiciu.)
De ce zic unii că plecă definitiv şi irevocabil, dar se întorc chiar a doua zi? Oare edificiul Kontele & Condesa dă dependenţă? Insuflă, subliminal, un soi de spirit de sacrificiu (a nu se confunda cu ospiciu), gen „trebuie să se dea în stambă cineva, şi de ce nu m-aş sacrifica eu, că mi-e opacă masca”? Dar nici măcar n-au măşti cu toţii.
De ce atrage edificiul personaje bizare, gen oratori care se declară entităţi superioare, reîncarnate din foc & pară sau din iubire & bunătate? Sunt doi din nici zece, adică peste douăzeci la sută. Mâine-poimâine te trezeşti c-apare şi vreun specialist în extispiciu, zis şi haruspiciu! (A nu se confunda cu ospiciu.)
De ce-am scris eu polologhia asta, de care tocmai m-am plictisit? Am crezut că-i fac cuiva – sau că-mi fac mie – un serviciu? (A nu se confunda cu ospiciu.) Sau am vrut să vă ofer, online, un supliciu? (A nu se confunda cu ospiciu.)

Am decupat imaginea din Wikipedia.