Arhive pe etichete: de dragoste

Fantezie erotică


locul de baştină al comentariului

De fapt, eu începusem să scriu, pe blogul ăsta, ceva care s-ar putea numi [şi] fantezie erotică. I se pot găsi cusururi, fireşte, dar nu de natura celor din elucubraţia numitei Elena, al cărei comentariu apare mai sus.

De fapt, am vrut să scriu o poveste lungă, foarte luuungă – cât un blog de lungă, dar, după un episod şi încă unul, am ajuns la concluzia că n-am timp pentru aşa ceva şi m-am grăbit să-i trântesc o încheiere.




COMPLETARE TANGEŢIALĂ

Cică azi e ziua limbii române, ucisă lent, în chinuri nebune, de elene cu smartfon de bonton şi cap cu lacune, duios mângâiat de lotuşi din lagune şi de iosifi care strivesc virgule între cuvinte când ţin să aducă aminte, cu vorbe din câte-o psaltire, că totul e numai şi numai IUBIRE şi că Mamona ne sapă, sub dorul de bani ne îngroapă, ne lasă în câte-o hârtoapă – dacă nu suntem… pară de foc – englezească! – trăi-ne-ar ţicneala să ne trăiască.

Anunțuri

Amintiri din viitor


— Ne-au trimis-o, părinte, ne-au trimis-o! E superbă! exclamă extaziat fratele Neagoe, ridicându-şi cu evlavie privirea către soarele străin, prea palid, cu care nu apucase să se obişnuiască în cei trei ani scurşi de la sosire.

— A străbătut cu bine cei patruş’ de ani lumină care ne despart de planeta mumă, iubite frate? întrebă stareţul Vasea, cu voce molcomă.

— Da, părinte, e intactă, numai că locul e prea strâmt, s-a aşezat şi peste vreo trei chilii, trimiţându-i pe trei fraţi de-ai noştri înainte de vreme la Tatăl Creator.

— Cum să nu încapă?! se minună stareţul. Am planurile bisericii de la Voroneţ, încape perfect între zidurile alea minunat de albastre între care i-am pregătit locul de veşnică dăinuire.

— Drept este, Preacuvioase, dar n-a sosit biserica aia, ci ceva mult mai mare, încărcat cu mai multă iubire divină!

— Hm! făcu stareţul. E vreo catedrală papistașă?

— Nu, Sfinţia Ta, e moscheea Kul Sharif.

— Vai de mine! se sperie stareţul. Şi zici c-a dărâmat numai trei chilii?! Nu se poate!

— Ba da, Preacuvioase, că m-am referit doar la pagubele aduse creştinătăţii. Restul … surplusului a picat peste o parte din Templul Cerului.

Ştii, ăla de ne-a sosit acum o lună, în locul bisericii de la Curtea de Argeş.

— Hmm, făcu din nou stareţul. Să înţeleg că tot de la pezevenghiul de Gigli ni se trage? De la zăpăcitul ăla?

— Nu e zăpăcit, Preacuvioase, greşeşte din IUBIRE. Iubire platonică, dar obsedantă, face într-una schimb de mesaje teleportate cu Elena Neprihănita, din partea colonizată de moldoveni a Peninsulei Vasilice. Ea îi trimite din când în când şi câte-o şiapâ aclimatizată, ca să plângă mai ghini di dorul dânsei.  El îi trimite numai vorbi dulci (nu di dulci!). Un calup  a ajuns la mine, din greşeală. Şi i l-am arătat Preacucernicului Iosif, apostolul IUBIRII,  care a spus, cu nesmintita-i bunătate: „Lui Gigli i se iartă totul, fiule, căci în el încape atât de multă IUBIRE necondiţionată, autentică, empatică… Omul ăsta respectă cu sfinţenie legea lui Dumnezeu: Absoluta IUBIRE NECONDITIONATA!


ERATĂ: Am aflat, dintr-o sursă sigură de pe planeta mumă, că iubirea lui Gigli e recondiţionată.



Am teleportat imaginile de aici şi de aici, iar cuvintele scrise cu italice de pe fieful Kontelui şi al Condesei. (Tot pe fieful lor îi găsiţi, printre cuvântători, pe Gigli, zis şi Craiul Purisan, pe Elena, zisă şi Puritana, şi Iosif, zis şi Fanaticul.)