11 comentarii la &8222;Din înţelepciunea feisbukisită&8221;

      1. Cred că este o eroare de interpretare.
        Eu, autorul articolului, trebuie să-mi cer iertare de la cei cărora, poate, le-am greșit.
        La rândul meu, eu, cel care citesc, să-mi cer iertare.
        Iar aceste iertări ar trebui cerute-date undeva, la începutul postului, pentru ca, la finalul său, să putem obține iertarea Divină.

        Dar aceste lucruri sunt scrise în Biblie și nu toți citim și înțelegem scrisa ei. Sau poate că eu nu înțeleg lucrurile corect.

        Dragă Aldus, dacă ți-am greșit, te rog să mă ierți!

        Apreciat de 1 persoană

        1. Mugur, e doar o glumă, nu am pus asta aici ca să facem filozofie.
          Dar, dincolo de glumă, chiar ştiu vreo două persoane care ar trebui să mă ia în serios (deşi mă foaaarte îndoiesc că o vor face).

          Apreciază

          1. Mă iartă, dar știind că Aldus este destul de… credinsios, după cât am citit prin comentarii, am încercat să dau și eu răspunsul ca atare, în spiritul credinței creștine.
            Oricum, cred că nici unul dintre noi nu este deținătorul adevărului absolut, așa că suntem supuși greșelii.

            În consecință, te rog și pe tine să mă ierți dacă ți-am greșit!

            Apreciat de 1 persoană

Spune ce-ai de spus.

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.