— Statui şi porţelan şi cioburi
Pleacă în lume şi se-ntorc.
— Ei, ce tot grohăi?
— Da’ ce,-s porc?
Sunt cal. Şi am pistoale-n coburi.
— Vrei să mă-mpuşti?
— Mă crezi nebun?
Ca să te-mpuşc îmi trebe tun!
(Dar… vezi? Împerechearăm, fată,
Rima ce fuse-mbrăţişată!)
— Păi da, că-ntâi te-mbrăţişezi!
Dup-aia te împerechezi!
Iar dacă te şi-ncrucişezi…
— Fă, Arlechino! Taci şi şezi!
Dacă-s zurliu, tu eşti bolândă.
Înghite-ţi vorbele în dodii.
Roade-le-ntre măsele, blândă.
Că doară n-o să-ţi cumpăr rodii!
Lasa imbratisarile si incrucisarile, n-ai putea sa te axezi mai mult pe imperecheri? 😆
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mă gândesc să scriu despre principiile fundamentale ale împerecherii. Dacă n-o să mi-o ia altcineva înainte. 😀
ApreciazăApreciat de 2 persoane
„Fundamentale” nu-mi suna tocmai bine 😆
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😆
Esenţiale? Sau găseşti şi la asta… conotaţii? 😀
ApreciazăApreciază
(publicul aplaudă nerăbdător)
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Totuşi… „puţintică răbdare, stimabililor”!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu, acum e OK, desi si secretia poate fi numita esenta, chiar esentiala 😆
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😆
ApreciazăApreciază