Oldie but… neexpirată

Neexpirată, dar inspirată (de triada SC-concurs-pastilă)

Anunțuri

17 gânduri despre &8222;Oldie but… neexpirată&8221;

    1. Ei, ceva de genul „metodele capitaliste trebuie aplicate cu prudenţă în socialism” – vorba unui banc vechi.

      Am lipsuri, nu exprim întotdeauna cu claritate ce-mi trece prin minte. 😉

      Apreciază

      1. Ce-am priceput eu, e ca Zvalteanu aduce cu Zlateanu si Zaveleanu, doi profesori pe care i-am avut in facultate. In rest, soacra, scroafa pot sa tina orice cura de slabire, mi-e egal. 😉

        Apreciază

  1. recunosc, nici eu n-am priceput ce-a vrut până la final, legatura dintre scroafa si minte, legatura dintre cenzor si soacra, culminand apoteotic cu semnatura lui Zvelteanu
    adica i-a dat soacrei, i-a dat scroafei, sau a luat el insusi pastilele cu pricina?

    Apreciază

    1. Le-a luat mai întâi el şi i-a „slăbit” mintea destul de mult ca să confunde soacra cu scroafa.
      Nu se poate zice că între hater, cenzor şi soacră sau ginere/noră sictirit(ă) din pricina soacrei nu există nicio legătură. 😀
      (Dar poezia a fost o reacţie la un soi de campanie antiadvertoriale din perioada respectivă. O chestie care mi s-a părut rudă foarte apropiată cu cenzura. Blogosfera e destul de mare ca să-i poţi ocoli pe departe pe cei care scriu advertoriale, de ce să te zborşeşti la ei?)

      Apreciat de 1 persoană

      1. Păi și dacă există campanii de advertoriale_mincinoase, de ce să nu existe și campanii de anti-advertoriale_mincinoase? Sau ce tip de advertoriale crezi tu că este luat la mișto de articolul meu? 🙂

        Cine dorește, poate desigur ocoli și campania mea.

        Apreciază

        1. Campania ta e veche, Lotusule.
          Eu am greşit încălcând principiul „morţii cu morţii, vii cu vii”.
          Nu a fost corect nici s-ascund articolul, deja văzut şi cu comentarii.
          Dar, corect sau nu, o să dreg busuiocul închizând acum comentariile. Ne putem contrazice pe destule teme noi, nu e nevoie şi de alea din 2014.
          Pentru cine doreşte, campania poate continua nestânjenită pe alte bloguri.

          Apreciază

Comentariile nu sunt permise.